Mihai Eminescu s-a născut 15 ianuarie 1850. A murit la Sanatoriul Sutzu de pe strada Plantelor, la 15 iunie 1889. Trec uneori prin dreptul acelei clădiri. Are în zid o placă amintind sfirșitul poetului. Am vrut să fac și un episod din ”București strict secret ” despre imprejurările neelucidate ale morții lui, dar nu am reușit din lipsă cronică de finanțare. Nimeni din cei la care am apelat nu s-a arătat interesat de acest subiect – suntem victimele cotidianului. Altă împrejurare a acestui dialog mut, de la distanță, la mai mult de un secol, a fost că m-am plimbat intr-o vreme mult prin cartierul Grivița/Buzești pe cînd scriam ”Moartea unui dansator de tango” (ed.TREI, 2011)a cărui poveste am plasat-o aici. Am trecut de multe ori pe lingă căsuța din strada Buzești unde știam că se consumase o parte din povestea de dragoste a vieții lui, cea cu Veronica Micle. Era singură casă din oraș care mai amintea urma poetului, celelalte case care il găzduiseră la București, dispăruseră mai demult. Azi nici aceasta casă nu mai există – a fost demolată pentru a face loc unui bulevard.
Cei doi s-au cunoscut la Viena în 1872. Veronica Micle ( n. la Năsăud 22 aprilie 1850) unde venise să își îngrijească sănătatatea. L-a întîlnit pe Eminescu la o serată literară. Era o femeie cu doi copii, căsătorită de opt ani cu Ștefan Micle, profesor la Universitatea din Iași, rector, cu 30 de ani mai în vîrstă. Se căsătoriseră la Cluj cînd ea era încă minoră, avea 14 ani. Cei doi s-au revăzut în 1874 la Iași, atunci cînd Eminescu s-a mutat aici, întors de la studii de la Viena. A frecventat salonul soților Micle, unde a citit poezii. Nu se știe exact cînd relația lor a devenit intimă. In 1874 susțin unii, alții datează 1876, citînd chiar versurile lui Eminescu și scrisorile celor doi. Cert este că a fost o relație tensionată, de adulter, care apoi s-a răcit. Cauzele – bîrfele, zvonurile din Iași, distanța – poetul mutîndu-se la București.
Cei doi se apropie iar după moartea lui Ștefan Micle în 1879, cînd povestea lor de dragoste intră intr-o noua fază. Se văd la București unde petrec cîteva luni împreună. Se pare că au avut un copil, din păcate născut mort. Planul unei căsătorii prinde contur în primăvara 1880. Dar cei din jurul lor se opun, Maiorescu, Slavici etc. Maiorescu mai a ales îi reproșa alesei inimii lui Eminescu amestecul într-un proces de moravuri de la Iași în care fusese acuzat. Mai contribuie la eșecul căsătoriei și distanța, dar și dificultățile materiale. Veronica Micle aștepta o pensie de urmaș, era o femeie cu doi copii. Eminescu nu reușea să se stabilească undeva, schimbînd mereu adresele și redacțiile prin care trecea.
Cu unul la Iași și celălalt București, relația lor este mai ales un schimb epistolar. Iși scriu des, cu pasiune, cu reproșuri. Azi – indiscreți – putem citi în paginile lor iubirea pe care și-o purtau și pe care nu știau/puteau – datorită mediului ostil – să și-o trăiască. Nu aveau cum să ajungă la împlinirea ei devreme ce planul căsătoriei se îndepărta. In această poveste, suferința este la ea acasă. In anul 1882, august, ajung impreună la concluzia că trebuie să se despartă. Tensiunea din anturajul lor crește continuu, devenise insuportabilă. Nici cei doi nu sunt prea siguri pe sentimentele lor. Și alte episoade au dus la această ruptură temporară. Intîi legăturile lui Eminescu cu alte femei, Mite Kremnitz, secretara particulară a regelui Carol, și Cleopatra Poenaru-Lecca. Apoi episodul amoros dintre Veronica Micle și Ion Luca Caragiale care a și dus la sfirșitul 
prieteniei dintre celor doi mari scriitori.
In 1883 are loc prima cădere nervoasă a poetului. Contemporanii o acuză pe Veronica Micle de indiferență, deși la acea dată erau despărțiți. Odată cu relativa lui însănătoșire, un an mai tîrziu, sunt iar văzuți împreună. Doi ani mai tîrziu Veronica Micle se mută la București, aflîndu-se astfel în preajma lui. Locuiește pe Calea Victoriei și pe str. Soarelui (azi Theodor Aman). În 1887, cind ii apare un volum de poezie, primul ex. i-l trimite lui cu dedicația : “Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neștearsă dragoste, București, 6 februarie 1887″. “ Căderile lui Eminescu, tot mai bolnav, se agravează. Este încredințat familiei spre îngrijire. In 1888, Veronica Micle încearcă să îl convingă să se 
întoarcă la București ( se găsea la Botoșani la sora lui ) fără succes. Cele două femei, iubita și sora poetului, Henrietta, se detestă.
Anul 1889 este pentru Eminescu și ultimul. Este, în sfirșit, adus la București și internat pe strada Plantelor la sanatoriul d-rului Sutzu, cel mai bun din acea vreme. Moartea survine la 15 iunie. Slujba are loc la biserica Sf Gheorghe într-o mare 
emoție. Veronica Micle participă, își ia adio de la omul iubit, depunînd un buchet de “nu mă uita”. E privită cu ostilitate de lumea bucureșteană, să o spunem, ca aducătoare de nenorociri pentru poet, drept vinovată pentru iubirea lui nefericită. După moartea lui Eminescu, Veronica Micle s-a retras la mănăstirea Văratec. La 4 august 1889 s-a sinucis – diagnostic – congestie cerebrală, se pare că înghițise arsenic.
Nu mai reiau aici scenariile, comentariile, versiunile, fabulațiile apărute vreme de 120 de ani. De la ravagiile nebuniei, la cele produse de sifilis, de la sinucidere la asasinarea poetului. Deși viețile celor doi au fost scotocite meticulos de mulți cercetători, gazetari, memorialiști, istorici etc., marile enigme ale poveștii lor de iubire, ca și cele legate de moartea lor, rămîn intacte. (fișă de roman – Partida de vînatoare)
STELIAN TĂNASE
CITIȚI ȘI ȘERUIȚI
copyright www.stelian-tanase.ro